sâmbătă, 1 decembrie 2007

Review Stargate SG1




Am terminat azi de urmarit un serial pe care am inceput sa il privesc din ianuarie 2006. Stargate SG1 este cel mai lung serial SF realizat de-a lungul timpului, cu 215 episoade in 10 ani. Acestea au fost precedate de un film in 1994, care punea temelia acestei povesti. Trei ani mai tarziu a inceput si realizarea serialului. La ora actuala, Stargate s-a dezvoltat foarte mult, desprinzandu-se o noua serie, Stargate Atlantis, careia recent i-a fost comandat un al 5 sezon de catre SciFi Channel, inca doua filme in format dvd care vor aparea in 2008, o serie de jocuri video multyplayer, si foarte probabil o a treia ramura, despre care exista doar zvonuri, insa producatorul Brad C. Cooper confirma ca este i lucru o poveste.
Am vazut pentru prima data filmul Stargate in 1998, apoi urmand o serie de episoade din primele doua sezoane, care au fost difuzate de HBO. Isa, acolo firul s-a rupt. Treptat, am asteptat sfarsitul serialului pentru a-l putea vedea in totalitate. Povestea incepe cu descoperirea unui inel masiv ingropat in desert, iar inscriptiile de la fata locului il descriu ca fiind "o poarta spre stele" (Stargate). Bineinteles aceasta descoperire ajunge in mainile armatei americane, care insa nu stie cum sa o activeze. Este astfel chemat un arheolog, doctorul Daniel Jackson, bun cunoscator al mitologiei egiptene. Acesta s-a remarcat prin ipotezele sale car spunea ca piramidele egiptene ar fi fost locuri de aterizare pentru nave spatiale in antichitate. Lucru, care se va dovedi adevarat pana la urma. Si asfel, alaturi de locotenentul Jack O`Neil, maiorul Samantha Carter, si mai tarziu Teal`c, un jaffa, care renunta la crezul sau intr-un zeu fals, pentru a se alatura echipei.
Astfel, de-alungul multor sezoane se duce un razboi impotriva acestor zei falsi, numiti Goa`uld, pentru eliberarea tuturor celor care se afla sub influenta lor.
Aventurile ii poarta pe eroii nostri prin diverse lumi, cele mai multe aflate intr-o epoca medievala, cateva mai avansate din punct de vedere tehnologic, dar si lumi parasite, in care nu mai exista supravietuitori. Vor fi intalnite multe specii unice, cum sunt Unas-ii, una din primele fiinte din galaxie, replicatorii, o specie bazata pe multiplicarea prin nanotehnlogie, care vor evolua si vor devenii un adversar de temut, sau Asgard, ultima rasa dintr-un numar de 4, avansate tehnologic, care incearca sa mentina pacea si ordinea in Galaxie. Pentru mine, cel mai interesant episod a fost cel din sezonul al doilea, cand colonelul O`Neil, datoriat unui dispozitiv cu care intra in contact, resuseste sa formeze o adresa pentru o planeta din alta galaxie, si intalneste pentru prima data pe Asgard, din randul carora se remarca Thor, o fiinta care a influentat mitologia multor planete.
In cele 10 sezoane, distributia nu a fost intotdeauna acceasi, Richard Dean Anderson (Jack O`Neil), parasind echipa dupa sezonul 8, dar revenind cu aparitii episodice in urmatoarele sezoane. Locul lui este luat de Ben Bowder (locotenentul Cameron Mitchell), cunoscut pentru rolul principal dintr-un serial concurent, Farscape. Daniel Jackson i-a si el o pauza de un an pentru sezonul 6, fiind inlocuit de Corin Nemec, in rolul unui cercetator stiintific de pe o planeta bantuita de un conflic intre natiuni asupra controlului portii stelare. Poate, cu exceptia sezonului 7, distributia isi face jocul asa cum trebuie, iar scenariile sunt bune, reusind sa duca povestea mai departe prin multe rasturnari de situatie, aducand inamici noi, dar si noi aliati. Astfel, pentru prima dat, in sezonul 10, echipa este formata din 5 membrii, colonelului Cameron Mitchell, doctorului Daniel Jackson, maiorului Samantha Carter si lui Teal`C, adaugandui-se Vala Mal Doran, unpersonal intalnit si in precedentele serii, care insa considera ca a venit timpul sa treaca la o viata cinstita, si sa ii ajute pe oameni in tentativa lor de a salva galaxia.
Ultimele doua sezoane reprezinta punctul culminant al serialului, aparitia unui nou dusman, puternicii Orii, niste fiinte care au evoluat de la stadiul de forma fizica la cel de energie, si care isi castiga puterea de pe urma celor care ii idolarizeaza, afla de existenta galaxiei in care au loc aventurile echipei SG-1. Acestia se dovedesc foarte puternici, armatele care lupta in numele lor pentru a converti galaxia, fiind foarte gr eu de invins. Totodata aceste doua sezoane fac multe referiri la personaje din istoria medievala a Terrei, in special la Merlin, aducand un nou aer seriei ce fusese dominata pana atunci de mitologia egipteana, si un pic de cea greaca si romana.
Adunate toate lucrurile bune, si scazute cele mai putine bune, avem unserial foarte bun, care a strans audiente mari in fata televizoarelor, si o uriasa comunitate. Sub semnul inexistentei unei serii Star Trek, se pare ca in acest moment "nava amiral" a serialelor SF este Stargate, care nu da semne ca vrea sa se opreasca prea curand.

joi, 25 octombrie 2007

First blog

Salut!

Probabil ca cel mai simplu ar fi ca la inceputul acestui blog sa vorbesc despre mine, despre ocupatiile mele si despre pasiuni. Nu realizez in acest moment ce mod de comunicare trebuie sa abordez (personala, impersonala) cu cititorul, insa sper sa reusesc sa captez atentia. Nu cred ca este o idee buna sa aduc prea multe detalii in text, dar nici sa pun doar poze pentru vizualizare unei anumite teme.

Asadar, in acest moment am 24 de ani, sunt student la Facultatea de Marketing din cadrul ASE Bucuresti, in anul IV. Am fost reangajat la al doilea job avut, cel de la Eos-KSI, si anume cel de colector debite. Este un job dificil, dar daca ii acord atentia cuvenita, sunt sigurca voi rasplatit asa cum se cuvine din punct de vedere profesional, dar si financiar. Este un loc de munca care ma ajuta sa imi dezvolt skill-ul de comunicare cu oamenii din jur, sa cunosc , sa dialoghez si sa inteleg o mare diversitate de oameni, fiecare cu problemele sale, mai mici sau mai mari.

Pana in aceasta vara (2007) nu am avut posibilitatea, si poate nici dorinta de a calatori in afara tarii. Insa, acum, ama fost in Statele Unite ale Americii, mai exact in Delaware, la malul Oceanului Atlantic. A fost un interval de timp care va conta enorm pt mine, am intalnit o multime de oameni, fiecare cu povestea sa, daca pot spune asa. Majoritatea erau unici in felul lor de a fi si imi este dor de ei. De asta imi doresc sa ma intorc in acele locuri, sa ii mai vad la chip, sa mai invat cate ceva de la ei, sa vizitez o alta parte a lumii. Insa, acest lucru probabil ca nu se va intampla mai devreme de anul 2009 (planuri pe termen lung :-D ), insa se va ipetrece la un moment dat. Este vorba in primul rand de Ever Argueta, Bob Desler, Rick Perez, managementul hotelului Atlantic Sands unde am lucrat, oamenii de la Kings Creek Country Club, restaurantul unui club de golf, care a reprezentat al doilea meu job, baietii si fetele pe carea le-am intalnit in Rehoboth Beach veniti cu rogramul Work & Travel. Am sa incerc de-alungul timpului sa vorbesc un pic despre fiecare din persoanele enumerate, in masura timpului disponibil.

Ar mai fi de vorbit desre pasiunile mele: filmele si serialele SF & fantasy, marketingul (deocamdata doar la nivel teoretic), computerele (incerc sa citesc/aflu informatii despre noi tehnologii, sa invat cum se programeaza (C++ si Java), webdesign sau cum sa ma joc cu imaginile din punct de vedere al graficii), plimbarile (care sper ca in viitor sa devina excursii, sa vad si eu Romania mai mult decat pana acum), fotbalul (privitul la televizor, doar sunt fan Arsenal Londra si FC Barcelona; ;a stadion nu mai am de gand sa merg, din cauza lu` nea gigi, stie el de ce), jocurile pe computer (dar nu mai am timp de asa ceva, din pacate :-( ). Cam astea ar fi in mare lucrurile pe care le fac intimpul celor 24 de ore ale zilei, celor 7 zile ale saptamanii si celor 52 de saptamani ale anului.

Sunt deschis la orice sugestii din partea oricui, atat despre blog cat si referitoare la persoana mea :-)

Ne "vedem" la urmatorul post!